Da, legenda ca noi romanii suntem oameni descurcareti are samburele de adevar necesar! De ce? Pentru ca am vazut la TV (bineinteles, acelasi izvor de netarmurita cultura si educatie de orice fel)! Doi “colectionari de fier vechi” din fabricile dezafectate din tara s-au pus pe facut bani, si dintr-o astfel de cladire-fantoma au luat cam tot ce se putea lua, pana le-au cazut ochii pe vechiul ascensor: avea contragreutati, avea si cabluri…Evident, liftul era la etaj si ei lucrau constiinciosi in putul acestuia. Si mai evident, cand au luat contragreutatile, s-au trezit cu liftul in cap. La propriu. Nu mai retin daca s-au mai trezit si la spital sau numai pe lumea cealalta…

La acelasi TV am mai vazut o minune: venise lumea, in general oameni in varsta, in pelerinaj la moastele a trei sfinti. Ca sa nu mai fie cu coate, injuraturi ( ceva mai decente, “ca la usa…bisericii”) si alte arme lumesti ca in alti ani, jandarmeria si-a intrat in rol si s-au gandit “ Ia sa pastram noi ordinea intre cuviosi la aceasta manifestare” … Zis si facut: cordoane de jandarmi, culoare facute din garduri metalice pentru evitarea aglomerarii, in fine, tot tacamu’. Ce n-au luat in considerare: debitul de oameni. Adica: in timp ce unii se inchinau si pupau icoanele, veneau prea multi din spate si s-a creat o mica si neortodoxa busculada. Dar aparatorii ordinii publice nu s-au speriat, ci au actionat in consecinta. Si astfel au dat nastere la un tablou minunat: o baba se inchina si se ruga, iar jandarmul smerit, cu capul gol, sapca in mana si ochii la puhoiul de oameni ce se apropia ii soptea semi-panicat: “Mai repede, doamna, va rog, mai repede!!”.  Dar babuta nu se lasa dusa in ruptul capului, si ca sa il mai calmeze pe respectivul jandarm, a marit doar frecventa crucilor facute, uitandu-se ingrijorata spre camera de filmat . Sa mai zica cineva ca n-avem valori spirituale! Deci da, nu?!

Intr-o seara ma intorceam acasa si trec pe langa locul mai putin placut din punct de vedere olfactiv, dar atat de necesar traiului la bloc: ghena de gunoi. Aud niste fosnete, ma gandesc ca e vreo pisica sau un caine. Dar cand ma uit mai bine, un minoritar putin mai bronzat cauta de zor prin tomberoane, iar cum acolo nu este lumina, isi aprinsese…ecranul telefonului mobil (!) si se descurca de minune in cautarile lui inversunate. Brusc mi-am adus aminte de un studiu care m-a facut initial sa dau ochii peste cap:  “9 din 10 romani au telefon mobil”. Adevarat, sa stiti!

La ora cand scriu aceste randuri, va pregatiti sa mergeti la vot intr-o saptamana. Eu ma pregatesc sa fac altceva in ziua aia. La ora cand cititi aceste randuri, cu totii ne-am pricopsit cu alt conducator iubit pe cap pentru urmatorii 5 ani. Dar nu despre asta voiam sa scriu, ci despre campania electorala care l-a facut pe actualul presedinte sa scoata pe trotuarele din tara niste corturi alb-portocalii pe care scrie ceva slogan cu albastru (va dati seama ca nu-l retin, e mult si ca am retinut culorile!). N-am vazut in nici o zi pe nimeni care sa imparta brichete, plase, pixuri, tricouri, pliante sau alte materiale de campanile in respectivele locatii, dar banuiam eu ca nu le-a pus degeaba. Zilele trecute, ploaia m-a facut sa am o revelatie: un cort din apropierea unei statii de transport in comun era plin de oamenii ce se adaposteau acolo. Si asa, am mers impacat acasa, ca macar in al doisprezecelea ceas, cativa romani au trait bine cateva minute si, ce-i mai important, au ajuns uscati acasa. Deci DA!

P.S.  Fac un apel pe aceasta cale muncitorilor angajati la Primaria Cluj-Napoca, cei care mi-au luat bolovanul cu care imi tineam ocupat locul de parcare si i-au redat menirea initiala de bordura: va rog dati-mi-l inapoi, ca atunci cand plec undeva nu am ce sa plantez pe locul “meu” si ocupa altii abuziv spatiul de parcare ocupat abuziv prima data de mine! Mii de multumiri! Deci…?

- Ți-a rămas un os de la pulpa de pui pe care ai mâncat-o aseară?

- Mai ai o lingură (hai două) de sos pe fundul unei cratițe?

- Ai mâncat un măr și ți-a rămas cotorul?

- Ai coji de cartofi, bucați de mămăligă sau orice fel de gunoi în casă?

….și nu știi ce să faci cu ele?!

Nu dispera! Noi iți oferim soluția!

-Ai vazut o mașină suspectă parcată lângă blocul tău? (sigur e una, uita-te bine)

-Nu știi a cui e , cât stă și de ce e oprită tocmai acolo?

Hai ca e simplu! Ia resturile de mâncare și aruncă-le pe geam cu talent!

Scapi garantat de gunoi și de intruși dintr-o singură mișcare!

NU NE ASUMĂM RĂSPUNDEREA PENTRU CONSECINȚE!

SURSA DE INSPIRATIE: vecinu’ de la 6 care invariabil aruncă zilnic pe geam tot ce îi pică în mână;

VICTIMA: un amărât de la blocul vecin care se încăpățânează să parcheze lângă gardul blocului nostru;

NOI: așteptăm cu înfrigurare ziua în care nevasta nu o să-i gătească nimic și va fi chiar ea aruncată peste balcon!

Stateam linistita la coada sa-mi cumpar castane.

Credeam ca ziua e incheiata, si nimic interesant nu se mai poate intampla….cand…

“EL: -Daca sunteti draguta…tineti putin punga pana pun strugurii?

EA: -Sigur!

EL: -Adica..amabila, ca draguta sunteti!”

M-am straduit din rasputeri sa nu ranjesc ca poate cand imi venea si  mie randul imi dadea numai castane mici si putrede.

Oricum…. incercarea moarte n-are, dar eu daca eram in locul lui i-as fi strecurat si numarul de telefon odata cu restul.

Categoric sansele ar fi crescut exponential.

“În plăgile penetrante abdominale, dar mai ales în cele perforante, peritonita generalizată se instalează rapid. Plăgile pot fi produse prin arme albe, soldate mai ales cu secțiuni de viscere cavitare, sau prin arme de foc, ce produc multiple perforații viscerale. Date despre plăgile abdominale produse în război le găsim descrise în Iliada, plăgi produse prin lovituri de suliță, soldate cu o mare mortalitate.”     Abdomenul acut chirurgical, Peritonite- Angelescu N, Tratat de patologie chirurgicală 2001

Suliță?! Really? Iliada?! WTF?!

Grilă posibilă: Unde sunt descrise plăgile abdominale prin lovituri de suliță, produse în război?

a. Odiseea

b. Iliada

c. Legendele Olimpului

d. Capra cu trei iezi

e. Toate răspunsurile de mai sus.

Dată limită de trimitere a răspunsurilor: 15 noiembrie

Am citit intr-un cotidian national ( nu spun care, pentru ca ma fac de ras) ca Omul Magnet a prezis un cutremur pentru o zi de duminica. Fiind sambata in ziua lecturii mele, m-am gandit ca e cel putin interesant sa citesc despre cutremurul ce va veni.

Am trecut repede peste pozele domnului Magnet avand lipite pe piept tot felul de chestii, de la lingurite la diferite unelte agricole si m-am adancit in informatia valoroasa ce emana prin toti porii ziarului. Pana la urma am aflat ca evenimentul era programat chiar a doua zi, la ora 9.10 (trecute fix) !

M-am gandit ca nu-i a buna, mai ales ca avea sa fie un « cutremur cum nu s-a mai vazut », ca sa-l citez pe magnetizat. Mi-a placut ca a incercat sa linisteasca lumea spunand: « Nu vreau sa panichez pe nimeni, dar ar trebui evacuata de urgenta zona Dobrogea ! ».

Cred ca nu l-a bagat nimeni in seama in afara de mine. Eu insa am uitat sa-mi pun ceasul sa sune duminica dimineata si asa am pierdut sfarsitul lumii.

M-am resemnat doar cu faptul ca poate-l prind in reluare.

Dar oricum, daca ar fi sa pariez, eu zic ca cele mai mari sanse tot cu Acceleratorul de Particule le avem.

………………………………………………………………………………………..

Am un prieten care si-a dezvoltat un acut simt civic in ultimii ani. Drept urmare, intr-o seara cand a observat 2-3 indivizi dand tarcoale masinii lui, dar si a altora, s-a gandit sa faca o fapta buna: i-a urmarit pana s-a asigurat ca oamenii chiar erau « colectionari » de GPS-uri, detectoare de radar si/sau radio CD –uri, apoi a dat fuga la un gardian public ce isi dezmortea picioarele prin centrul orasului si i-a povestit tot ce avea pe suflet.

A urmat o replica romaneasca servita cu multa stapanire de sine : « Pai sunati repede la 112 ! ».

Nu l-am intrebat pe prietenul meu, dar banuiesc ca s-a simtit ca intr-o sceneta din aia de Revelion, din vremurile bune…

…………………………………………………………………………………………….

De cand s-a apropiat autostrada ( sau varianta ocolitoare, ce-o fi) de sediu nostru, ni se ia apa si curentul mai des decat inainte de Revolutie. Ori baietii ce sunt responsabili cu excavatul nu au mare noroc si in zilele pare dau in conducta de apa iar in cele impare rup cate un cablu de curent, ori e o chestie planificata…Ceea ce mi s-ar parea mult mai grav, ma duce cu gandul la faptul ca oamenii nu prea sunt hotarati cu proiectul. Inca. De unde si semi-certitudinea ca o sa ma dau eu cu masina pe autostrada Transilvania cand o sa am nepoti. Sau nici atunci.

…………………………………………………………………………………………..

In rest, toate bune. S-au intors studentii, a reinceput scoala, s-a aglomerat traficul, se intind nervii, urla claxoanele, se ridica praful de peste tot si se aseaza peste tot, si totul merge mai departe in semi-haosul pe care-l avem deja in sange…

Din fericire povestea s-a incheiat rapid ca nu mai rezista nimeni la inca o noapte de somn iepureste, de tresariri si de ganduri macabre ” E pe mine!! Acu’ ma musca de jugulara!”

Am fost ieri intr-un magazin foarte “practic” unde ne-am gandit ca se  gasesc de toate. Dupa ce am umblat fara tinta printre rafturi fara nici un rezultat mi-am facut curaj si mi-am invins rusinea de a intreba “unde gasim capcane de soareci?” si un domn dragut ne-a orientat spatial – aici al treilea raft pe stanga, sunt de plastic, mai incolo dupa umbrele sunt de lemn. Am mai bajbait un pic si am gasit umbrelele si voila – le-am gasit… niste caricaturi de capcane, mici mici mici… pentru nou-nascuti probabil :)

Am luat doua dar cum nu eram multumiti am mai cautat “sa le vedem si pe alea de plastic, poate’s mai mari”. Cum ne invarteam pe acolo le-am zarit…. za big ones! Astea’s! am luat 2, le-am dus pe alea minuscule la loc si le-am cautat in continuare pe alea de plastic. Intr-un final le-am gasit, pe dreapta nu pe stanga, si viteaz, “the silent killer” a incercat una cu degetul si a concluzionat “ha-ha-ha”. Cum nu aveam nevoie sa il distram pe “intruder” ci sa il ucidem cu sange rece am ramas la modelul clasic, pe care l-am si testat partial ca io nu cumpar nimic ce nu inteleg cum functioneaza.  Am stricat una din greseala (  ca iti trebuie cateva mastere si doctorate sa intelegi cum vin sarmele alea chiar daca produsul avea schema de utilizare) – oricum nu l-am pus inapoi pe raft, ca orice lucru pe care l-am demontat teoretic il pot pune la loc :D

Am ajuns acasa, am pregatit “ultima cina” – un morcov si o bucata de cascaval – sa aleaga ce ii place mai mult; le-am plasat strategic si n-am mai avut nimic de facut decat sa asteptam.

Dupa vreo 2 ore am zis ca iesim din casa ca poate daca e liniste prinde curaj si iese. N-am avut noroc de plimbare ca s-a pornit furtuna si a trebui sa ne intoarcem. “Monstrul”  infometat probabil ( ca la noi in bucatarie gasesti orice altceva in afara de mancare) nu s-a sinchisit de tunete si de fulgere si a iesit din “barlogul” improvizat in aragaz (btw acu’ tre sa iau unu nou ca pe asta l-a pangarit cu labele lui murdare si oricum arata jalnic si i.d.S).

Se aude o pocnitura. S-a inchis una din capcane. Ne uitam unu’ la altu’ cu ochii mari, palizi amandoi… Acu’ tre sa mergem sa-l evacuam! Oare l-a omorat?!

Mergem pas-pas spre bucatarie, aprind lumina si OMG! It’s huge! Inchid usa, transpir brusc si incerc sa inteleg ce am vazut.  Era mort….cu labele in sus, dolofan,  coada mai lunga decat corpul si cu capcana peste cap.  Acum alta dilema. Cum il luam de acolo?! Io nu pun mana pe asa ceva.

Imi iau manusile chirurgicale (sa lucram curat si fara urme), rulam covorul in stil mafiot, ii intruducem un capat intr-o punga ecologica :D si “the silent killer” o rupe la fuga pe scari cu captura sa o arunce la gunoi. Daca aveam pubele moderne,  pe categorii de deseuri menajere…. asta unde s-ar fi incadrat? Luam amenda ca n-am separat corect “produsele”?

Daca nu ploua asa tare ar fi trebuit sa mergem la Somes cu cadavrul, sa  ne desavarsim opera de mafioti, ca ciment proaspat mai greu gasesti in vremuri de criza :)

Am mai lasat preventiv cealalta capcana, dar n-am mai prins nimic. O mai las inca vreo cateva zile sa nu vina rudele sa-l razbune pe decedat desi la cat de eficienti am fost nu cred ca mai indrazneste nimeni sa ne disturbe.

R.I.P

Duminica. Dimineata. Ma trezesc ametita pe la 10. Ma duc in bucatarie.

Mama (care a venit sa stea o vreme la noi pana imi recapat eu functionalitatea deplina) imi povesteste speriata cu s-a auzit o bufnitura sub chiuveta si mai apoi niste chitzaituri. Primul meu gand a fost “Eh!Prostii! Nu-i nimic. Se mai aud bufnituri si apa curgand si pietricele care cad de sus si se lovesc de tzevi. Nu exista nici cea mai mica posibilitate sa intre ceva in casa, la etajul 2…si mai ales pe la bucatarie unde e totul zidit.”

Deschid viteaza usile de la masca, fosnesc niste pungi, mut o galeata, bag mana in niste panze de paianjen (?!) – improvizez o lanterna, verific peretele… totul inchis. Nu are pe unde sa intre nimic. I s-a parut.

Isi face aparitia Mitzi. Cu o privire ingrijorata si mergand ca o umbra pe langa mobila se duce sa manance. Se tot uita in dreapta si in stanga… si dupa 2-3 inghitituri fuge. Ma gandesc ca iar s-a nevrozat. O fi fost de la zgomot. Se mai sperie ca doar de 3 ani n-a mai vazut ce e pe afara. Orice zgomot i se pare suspect.

Imi fac o cafea si ma asez la masa. Liniste. Aud niste sunete. Ma enervez si iar deschid usile de sub chiuveta. NIMIC. Ma uit in spatele masinii de spalat. NIMIC. Dupa aragaz. NIMIC. Zic ca mi s-a parut si imi vad de treaba.

Trece ziua, Mitzi umbla tot ca o umbra prin casa si tresare la orice zgomot. Radem de ea ca e nebuna, dar totusi, ca sa nu mai patim ca acu’ o luna cand ne-a sechestrat afara din dormitor, ii mut mancarea din bucatarie si inchidem usile.

Pe la 12 cand sa ne culcam se aud zgomote din bucatarie. Amu’ ii acu’! Ne echipam de actiune si patrundem in incinta. Liniste. Doara n-o fi prost sa iasa. Inspectam superficial incaperea.Nimic. Ne retragem si ascultam de dupa usa. NIMIC.

Iesim la o tzigara pe balcon si incepem sa facem scenarii. Cel mai fericit caz ar fi sa fie o lacusta cel mai tragic- un sobolan. Pentru 2 mimoze de oras nu e o situatie chiar roz. NOW WHAT?!

“The silent killer” porneste catre bucatarie dar parchetul scartzie sub greutatea lui si misiunea e compromisa. ABORT ABORT!!

Ne incurajam unul pe altul si intram in forta ca SWAT-ul. Smucim masca de sub chiuveta, batem in mobila, in tevi doar doar o fugi montrul si l-om putea pali in moalele capului cu bota. Aud niste picioruse lipaind grabite pe podea dar nu vad nimic. Bestia a evadat!

Am renuntat pe la 2 sa il mai cautam. Picam de somn.

UPDATE:

Dimineata am descoperit ca Mos Craciun ne-a lasat un cadou maro pe chiuveta.

Am luat repede de prin frigider ce am apucat cat sa nu mor de foame azi. Mai tarziu o sa plec la cumparaturi pentru musafir. Trebuie sa ii luam si noi un cadou.  Otrava e exclus ca mai repede crapa pisica decat monstrul.  Poate o capcana din aia ca in Tom si Jerry cu o bucata mare de cascaval scump – Exquisit! Bon appetite cherie!

VARA PE ULIȚĂ ( sau VACA PE ULITA, la recomandarea unor cititori :)  )

Da, în sfârșit a venit vara. Teoretic, cel puțin, pentru că practic avem până acum o amestecătură de vară toridă cu toamnă târzie și capricioasa. Te trezești dimineața ( asta dacă ai reușit să adormi de căldură) și mergi la servici, până la amiază tremuri bine de frig, apoi vine încă un val de caldură și apoi vântul, trăznetele și fulgerele. Mai lipsește o fulguială și am avea un întreg an într-o zi.

…………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………

Să nu uit cea mai tare știre din ultima vreme. E de mirare sau nu, ține tot de căldură: s-au adunat fermierii la Guvern (cred) pentru o mica manifestație care sigur nu a sensibilizat pe nimeni. Au strigat ei acolo ce aveau de strigat, după câte am văzut la televizor au aruncat și niste lapte pe strada (și pe un jandarm) și deși era caniculă, au fost destul de energici ca să împingă în toate parțile gardurile alea de protecție cu care erau încercuiți. Jandarmii vrând să-și facă datoria, au început să se înghiontească cu oamenii.

Și atunci, în punctul culminant al manifestației, s-a produs “știrea”: o vacă ce fusese adusă de unul dintre manifestanți a leșinat. Să se-nțeleagă bine: a leșinat vaca, nu manifestantul respectiv. Ca la un semn, toată lumea i-a sărit în ajutor: au stropit-o cu apă, au dus-o la umbră, în fine…tot tacâmul.

Care era rolul “mascotei” acolo, chiar nu am aflat. Dar am aflat că proprietarul poate să ia amendă sau chiar închisoare pentru că… a stresat vaca!

Io am mai zis în trecut că animalelor le trebuie Mozart și nu mitinguri și îmbrânceli…Se pare că am avut dreptate!

…………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………

Îi “iubesc” pe oamenii care își lasă mașinile pe căile de acces din parcarea unde își face și mașina mea veacul.

Io înțeleg că bolovanul lăsat pe locul de parcare din care tocmai am plecat arată destul de impresionant. (metodă veche, luată cu împrumut de la alți vecini de parcare. E simplu: iei o “halcă” de bordură -standard, de lângă drum – pe care o poți căra/împinge/târâ până la locul tău și gata, “proprietatea” e semnalizată corespunzător).Dar nu cred că s-ar supăra nimeni dacă l-ar da la o parte și pentru alea 15 minute cât stă la povești, și-ar lăsa mașina acolo. E mai bine decât să faci să aștepte niște oameni până îți termini afacerile sau să riști niște “semne de bună purtare” pe caroserie din partea vreunui nerăbdător care are în dotare și cheile de la apartament.

…………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………

Am vrut să zugrăvim dar niște evenimente total obiective ne-au împiedicat desăvârșirea operei.

Am mai făcut asta când eram copil, și am zis “Ce poate să fie așa greu?” După vreo 30 de minute de muncă asiduă, mi-am dat seama ce poate să fie așa greu: fiind copil, mai mult mă jucam decât lucram, munca efectivă o făcea altcineva. Acum nu. A fost ok, pentru că mâna de pe șpaclu nu o mai simțeam după vreo 45 de minute, simțeam însă că pot continua mult timp în același ritm. Prietena mea lucra la moral: “Hai, că dacă nu mai putem și se vede urât, punem un ficus acolo!”.

Până la urmă, așa, frenetici si diletanți, am extins “pata goală” de pe perete și a trebuit să reformuleze ” Poate punem un palmier…” .

Iar în final, când am oprit pentru vreo 3 săptămâni lucrările (cum spuneam, motive obiective), am decis că nici palmierul nu ar face fața. Așa că ne-am reorientat spre un dulap.

Care dulap, pe langă faptul că își face bine treaba și acoperă rezultatul unei munci de două ore (suntem oameni modești, ce naiba!) arată chiar bine în locul respectiv. A influențat pozitiv feng-shui-ul, sau cum i-o fi zicând.Nu prea mă pricep la din astea.Doar la zugrăvit!

…………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………

E epidemie de gripă porcină. Pardon, “noua gripă”. Așa ne-a-nvățat la tv să o numim, ca să nu stresăm porcii cred.

Oricum, îmi exprim îngrijorarea pentru că dacă ajunge în Parlament, în 2 zile rămânem fără aleși și trebuie să mergem la alegeri. Iar.

“Românii nu pot alcătui un popor pentru că valorează

cât o turmă: după grămadă, la semnul fierului roşu.”

DIN CICLUL “CU GRAMATICA LA PAMANT sau Blog contemporan”…

Ieri am mers acasa cu un microbus care mo nemultumit cumplit, adica panan Manastur apruape mi so facut rau, mo luat tuate transpiratiile. Nio dus ca pe vite, da io zic ca daca eram vite nu mai dadiam lapte asiara. Uatevar, bine co trecut, az o sami iau bombuane la mine ca cand imi scade glicemia, bag una si sami revin. Deci in concluzie ie mai binie cu autocaru.

 

Si tot ieri am vazut un copil, student banuiesc, care iera sal calce troleu ca traversa strada citind Kafka. Asa mo enervat ca mio vinit sai dau una, cred ca daca saria asa visator si filosofic in fata masinii mele puniam frana sii dadiam cu cartean cap sau il taiam cu o pajina deacolo, pana la os. Puate am io o problema interiuara.

 

Am vazut ca se mai cumpara totusi miei vii, io nas faceo. Oricum numi place carnea de miel. Da cum sal tii in casa, sa iti faci poze cu iel si dupa aia, “jap”, ii dai unan cap si il bagi la cuptor?! Dis iz nat for mi eniuei!

 

Asiara o gatat de pus gresie si faianta in casa scarilor la minen scara. Gud ciois, nu stiu cine o fo cu ideia, cred ca o lasat un baciuc testament. Bineinteles, o pus numa pana la etaju unu, adica numa pana unde se vede ca cand astepti liftu. Astept plin de interes maini si piciuare rupte la toti pensionarii cand spala tanti de servici scarile. Daca o sa se tanguie cineva, jur ca dau muzica mai tare si ai dont giv a fac!